Apă

Am fost apă repede de munte
Și am curs la vale, năvalnică … nestăvilită.
Am strămutat munții în drumul meu
Și i-am transformat în nisip.

Apoi am coborât mai jos, m-am domolit.
Mi-am pierdut albăstreala curată
Și am cunoscut noroiul.
Au crescut în mine rădăcini
Și le-am dus mai departe la vale.

M-am îndreptat încetișor spre mare,
Ca să-i duc ei comorile mele
Nisipul munțiilor sfărâmați,
Nămolul pământului.

Am curs cuminte, am curs agitată,
Cu vârtejuri sub maluri am curs.
Poate va înțelege ea năvălnicia mea
Și graba scurgerii mele,
Căci acolo unde apele mele se întâlnesc cu ale ei,
Eu uit cine sunt și devin ea.

19 decembrie 2015

Toamnă …

E frig și se aproprie de mine toamna,
Mă ascund sub haine unde mai păstrez puțin din bronzul verii.
Toamna mă salută cu foșnet de frunze,
Îi răspund, și-mi încâlcește și mai tare părul cu vântul
Bine ai venit toamnă!
Ce bine miros frunzele tale!
Ce frumos dansează ele…
… căzând

Picătura

S-a adunat picatură de suflet din inima mea
Și mi-a căzut peste față printre pleoape
Nu m-a udat așa cum udă lacrimile
Și nici nu m-a întrebat dacă se poate
M-am rușinat când am simțit-o și au văzut-o și alții cum cade
S-a lipit inutilă de podea și a împroșcat lumea cu lumină
Ce inutilă, ce neobrăzată, ce nebună …
S-a uitat la mine de jos și mi-a zâmbit
Lucea, cristalină nevinovată și rotundă
Am tras în mine aerul cu care îmi începusem viața
Și l-am dat mai apoi afară într-un ultim oftat
Trecuseră toate cu repeziciunea unei căderi
Deși în căderea asta fusesem de fapt eu
M-am uitat să văd ce a mai rămas din mine pe drumul în jos
Și am dat ochii în ochii cu viața lungită pe podea
Era perfect rotundă, ca o lacrimă
Și din ea îmi zâmbea cristalină … lumina

La început …

La început a fost cuvântul!
Ce simplu ar fii fost el dacă mai apoi eu nu l-aș fii rostit în altă limbă.
Dar altfel nu m-ar fii înțeles nimeni aici, departe de acasă,
pe când eu tare doream ca ei să mă-nțeleagă
Deci am ales să tac,
Și am tăcut prin poze, prin culoare
Fiindcă tăcând alesesem să nu aleg încă
Pentru că această a doua limbă a mea, se lipise de mine la fel ca prima
Și deșii le vorbesc pe amândoua la fel de bine le scriu tot la fel de greșit
Pe când tăcând am omis greșeala
Și nespunând nimic vroiam să spun totul
Vă dăruiesc cuvintele mele colorate
Înghesuite, de-a valma, dând buzna prin gura mea
Vroind să cotroprească lumea,
S-o coloreze frumoasă ca la început
Simplă nealterată și pură.

Crăciun …

Am împodobit aseară bradul, primul după mulți ani trăiți…, după multe țări prin care am rătăcit…, și după și mai multe case schimbate…
A fost firesc … l-am ales, l-am cărat, l-am fixat în mijlocul camerei … nimic excepțional. Mirosea la fel, mirosea a colinde și a acasă … el același … eu puțin mai tăcută și mai înceată. Mi-am pus mai întâi betală-n păr, așa ca înainte și abia mai apoi am început să-l împodobesc pe el.
“O, brad frumos, cu cetina ce-a verde tu ești copacul credincios ce frunza nu și-o pierde”
A mai trecut un an. Ce repede a trecut! Am trăit frumos? Ce las în urmă? Ce vreu să iau cu mine? Ce pot să iau?
“O, brad frumos; mă’ndemni să fiu ca tine: statornic, drept și credincios și făcător de bine. ”
Venea miros de cozonaci dospiți de casă. Ce bine miroseau cozonacii și ce departe se făcuse ‘acasă’  … 25 de ani departe … un sfert … din viața mea ….

Lumea aceea …

Lumea aceea care îmi lipsește mie! Lumea aceea toată …
Mă simt ca și cum aș fii murit și renăscut, vreau să mă reîntorc acolo și știu ca eu nu mai sunt eu. Nu aș găsii nimic acolo, nimic din eu cea care s-a pierdut!

Să mai merg pe afară, să întâlnesc lume pe stradă și să vorbesc cuvinte …lungi, adânci prabușite din cer. Lumea mea pierduta … cuvinte șoptite, rostite aiurea … asociaţii fumoase … prost interpretate și rostite. Fraze zise la repezeală … cu mâncături de cuvinte. Semne făcute din buze … din ochi și din vârful degetelor.

Zăpadă pufoasă și ger aspru … fără apă caldă. Frig … calorifere reci  … ţevi sparte, lift stricat. Urcat pe scări cu cartofi … lapte și zahăr. Stat la coadă la carne … la pâine … ulei şi unt. Caniculă fără apă rece doar apa opărită cu toaleta urât mirositoare ….

Telefoane date pe furiș, primite cu suflarea întretăiată. Maie mică, neastamparata cu păr alb și aparat auditiv. Ea cu câinii … cu pisiciile … cu puişori cumparati pe doi lei cinzeci de la Gorjului, Veteraniilor şi din căruţă de ţigani. Puișori cu picioarele stâlcite paralizate.

Mama ţipând din baie … că iar am făcut apă pe jos, ca iar nu am spălat cada … că de ce plec … că unde mă duc și cu cine.

Tata căzut, desfigurat … mirosind a urină și alcol. Ochii lui mici înfundaţi în cap … tuşind, înpiedicându-se … horcăind … căzând. Ochii ăia rătăciţi de băutură și singurătate …

Toma cântând la orga … bătându-se, alergându-mă, râzând cu mine și de mine …de tata … de Maie … de mama … de viaţă și de tot.

Lume pierduta cu batice și bastoane cu haine găurite și pantofi scâlciţi. Cu copii desculţi umblând aiurea. Câini cu ochii beliţi de foame, cu limba scoasă de sete. Pisici paralizate … schilodite cu lăbuţele scrântite … cozi tăiate, aruncate în apă … în vopsea, speriate de oameni, de masini și de copii zbuciumati.

Ploaie … soare … ninsoare … copacii crescând … eu și iarăşi eu.

Petreceri muzică, sărutări furate … dărutie … muşcate. Bancuri spuse cu patimă și înţelese desăvârşit.

Aglomeraţie … cuvinte urâte, zise la nimereală. Feţe belite … umfate … desfigurate. Oameni liniştiţi, vorbind limbă românească unduitoare … Creaga, Eminescu, Sadoveanu – poezii și proza. Toate ce departe sunt de mine. Căci eu nu mai sunt eu…